Eh... am uitat de bloguletul meu in ultima vreme. In ultimul timp am invatat ca e mai bine sa ma dezlipesc de lumea viselor, am invatat ca realitatea e urata, e gri si mohorata, exact ca vremea de afara. De ce?? Pentru ca asa vrea ea- viata- sau poate, cum spun iubitorii de traditii si de stereotipuri, destinul. Nu-mi mai pasa, nu mai vreau sa ma gandesc, dar nu mai vreau nici sa mai accept bataia de joc. I'm divorcing this reality.
Ma ascund. Ma ascund in bratele lui.
Scut. Ele sunt scutul meu.
Iubesc...
Acum multe luni, am scris o poezie. Nu am vrut niciodata sa o scot de la naftalina, pentru ca imi desfacea pansamentul de pe rani. M-am hotarat, la insistente, sa o pun aici. Sper sa nu va intristeze si pe voi.
Constiinta
O viata, un - om, o ploaie rea,
Un vis, amurg, o noapte grea.
Dezamagire, plans. Distrugere.
Speranta rupta. Infrangere.
Ucide! Da, ucide! Tu, un animal!
Ucide-un sentiment, ucide-l disperat!
Ucide tot ce pentru mine nu.i banal!
Ucide visul ce tu insuti l-ai creat!
Toti au murit, ucisi de tine.
Au murit, ucisi de tine-ndat,
Toti au sperat, toti au visat,
Toti au crezut, te-au venerat,
Pe toti i-ai frant, i-ai disecat!
Esti singur, tu, bolnav nebun
In lumea ta cea grea, de plumb.
O cari pe umeri, iti e cruce.
Ah, constiinta, oriunde ma vei duce!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu