"Cata luciditate, atata existenta si deci atata drama". Care luciditate?! Trebuie sa fii nebun sa vezi lumea asa cum e, sa o vezi lucid, sa deschizi cu adevarat ochii. Uneori prefer sa imi las ochii inchisi. Alte ori ii deschid si raman dezamagita de realitate. Acum aberez, dar am impresia ca m-am nascut cu alti ochi. Vreau sa raman cu vederea mea deformata, nu vreau sa o perfectionez, vreau ca tot ce insemn eu sa ramana neschimbat. Vreau sa imi vad de viata mea asa cum e ea, asa cum am creionat-o eu in vise, asa cum altii nu ar vrea sa o aiba niciodata. Nu vreau sa fiu lucida niciodata, vreau sa raman in nebunia mea zilnica, care probabil ma va duce spre singuratate.
Uneori imi vajaie capul de la atata agitatie, de la atatea probleme din jurul meu, am impresia ca fiecare problema alcatuieste o za de lant si, la un moment dat, sunt inlantuita fara scapare.
A fost Craciun. Simteam, de obicei, ceva. Stiam ca vine o sarbatoare. Anul acesta, nu. Simt ca pe masura ce incerc sa dau lanturile jos de pe mine, se agata altele de mine. Concentrarea la dezlegare, mi-a distras atentia de la ceea ce conteaza cu adevarat. Este, insa, acel CINEVA care ma face sa uit, sa las totul.Ne refugiem in lumea noastra, inchidem usa si punem zavor. Frustrant este atunci cand sunt oameni care vor sa ne deranjeze si nu bat la usa, ci intra direct, violent si furtunos. Unde mai sunt manierele...atunci cand vrei sa ii faci omului rau, sa ii dai o palma, ar fi mai bine daca l-ai ruga frumos inainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu